duminică, 29 iulie 2012

Revenire

Te-ai întrebat vreodată de ce se întorc păsările migratoare din Țările Calde? De fapt ele nu se întorc. Fiecare călătorie pe care o fac e către  Țările Calde...
Noi oamenii nu avem privilegiul acestei continuități, și oriunde am pleca în aceasta lume, purtăm cu noi gustul amar al întoarcerii către banal. Oricât de însorită ar fi destinația de vacanță, aducem o umbră a cotidianului ce ne așteaptă după. Ce putem face să scăpăm de nostalgii? Simplu! Dacă etre bate avoir (a fi vs a avea), atunci aici bate acolo și acum e mai tare ca atunci. Fii deci fericită cu fiecare clipă pe care o petreci oriunde alături de tine!


Perfecțiune

Perfecțiunea e un mit. Ne prefacem că o căutăm. Ne mândrim că suntem perfectibili.
E imposibil să spui când un lucru e perfect sau imperfect. Din punctul asta de vedere perfecțiunea se aseamănă cu infinitul. Niciodată nu știi când ai ajuns acolo și întotdeauna mai poate fi făcut încă un pas. Poate de aceea noi românii avem o categorie aparte: ”mai mult ca perfect”.
Cert este faptul că dincolo de o preocupare simulată, oamenii nu prețuiesc perfecțiunea. Un diamant artificial va fi mult mai ieftin decât unul natural, din simplu motiv că e perfect...

miercuri, 25 iulie 2012

Țidulă

Dragă Charles,
Țin să îți comunic pe această cale, că am indentificat veriga lipsă. Totodată te anunț că ale tale conflicte cu clericii vremii erau nejustificate. E drept că mare lucru nu s-a schimbat de când ai plecat. Toți cei care poartă sutană împărtășesc ideologiile predecesorilor.  Ca de fiecare dată însă, adevărul e la mijloc ( ai observat ca toate lucrurile care contează sunt la mijloc?).
Revin, veriga lipsă... lipsește. Zic identificat pentru că nu am găsit-o nici eu și nici ceilalți cercetători pasionați ai domeniului (antropologi ne zice și acu). În schimb, descoperirea făcută în abisul gândirii mele este următoarea: 
Veriga lipsă lipsește pentru că nu a existat. 
Parcă îți văd fruntea încrețită până la ceafa... dar încearcă să mă urmărești. Adam și Eva, personaje principale în opera Creației, izgoniți fiind din Eden, găsesc adăpost în trup de primată. Aportul spiritual cauzează modificări ale gazdei. Vezi tu... lanțul evoluție întâlnește la un moment dat intervenția Fierarului.
Te rog deci, să iți rupi ceva timp din veșnicie și să te gândești la ce ai greșit. Atenție că în momentul în care ne întâlnim ai extemporal (probă scrisă neanunțată).

P.S. Am speranța că urmărești acest blog!

P.P.S E drept că mă gândesc, având în vedere locația ta curentă, că ai analizat încă din 19 aprilie 1882 teoria atât de neîndemânatic expusă mai sus.

duminică, 22 iulie 2012

Pietre în iarba


Căutăm pietre în iarbă, mereu aplecați, mereu preocupați, ignorând cerul de deasupra noastră. Le colectăm. Le catalogăm. Apoi numărăm. Le cărăm după noi.
Ne strângem la bere cu necunoscuți. Comparăm...
Întotdeauna, la sfârșitul zilei altcineva are o gramada mai mare. Nu e nimic, mâine e o altă zi. Mâine vom avea mai multe pietre decât cel de lângă noi. În fiecare zi aceiași strategie cu o singură problemă: ”Mâine” e ediție limitată!
Pornim mereu mai determinați, mai ambițioși, să strângem cât mai multe pietre, și pe măsură ce strângem, ne e tot mai greu sa privim cerul. Greutatea pietrelor e tot mai apăsătoare și cu cât ne apasă mai tare, cu atât mai tare ne mințim că suntem fericiți. Cu cât avem mai puține cu atât suntem mai atenți în iarbă. Doar doar vom găsi pietre azi!
Vine o zi când Cineva îți ia toate pietrele. Eliberat de povara lor privești cerul, vezi iarba cum adie în vânt, simți mireasma florilor... Soarele apune într-un spectacol de culori. Minunat! Ultimă zi, ultimul apus. Le-ai pierdut pe celelalte. Atunci îți dai seama ca etre bate avoir oricând. A fi vs. A avea! Sau stai... dacă ai mai putea găsi o piatră...

Câte pietre ai strâns azi?

Te iubesc!


Oh... dar cum să nu iubești!? Iubești zâmbetul ei, iubești lacrima ei, îi iubești mersul, îi adori pasul, atât de tare îi iubești glasul, iubești tot ceea ce face...
Asta până când, într-o zi o zărești cu altcineva. Îi zâmbește, pasul o poartă departe de tine, șoptește altcuiva: ”Te iubesc!”. În acel moment universul se prăbușește peste tine. Ea e de vină!
Oare așa e? Te-a înșelat?
Dacă ai avea capacitatea să înțelegi ce s-a întâmplat, descoperi că nu ai iubit-o decât când îți zâmbea. Când lacrimile ei erau pentru tine, când pasul ei o aducea la tine. Tu, Tu, Tu. Totul se rezumă la tine. Te iubești!
Ai iubit precum îți iubești câinele, pentru că e al tău, și cu toți știm ca e greu să iubești câinele altcuiva.
Dacă ai iubi cu adevărat nu ai suferi! Dacă ai fi fost sincer de la început, nu s-ar fi ajuns aici. Suferința ta nu e decât pedeapsă pentru minciună. Ai mințit și te-ai mințit în același timp. Nu ”Te iubesc!” ci ”Mă iubesc!”. Nu poți suferi din iubire, la fel cum nu poți fi înghețat de soare. Iubește-o pentru că există! Zâmbetul ei e același, doar ca nu e al tău.

Tu de câte ori ai mințit când ai spus: ”Te iubesc!”?

Ignoranță

Dacă toți fulgii de zăpadă sunt unici, cum putem face doi oameni de zăpadă identici? Cum altfel decât ignorand esența, acțiune atât de naturală, perfecționată zi de zi...

Liberul arbitru


Oamenii se nasc, trăiesc și mor. Nu e nici un mister.
Nimeni nu alege unde să se nască, când și în ce împrejurări. Nu poți să îți alegi moștenirea genetică. E o surpriză să descoperi cât de inteligent și atrăgător sau cât de prost și slut ești.
Cel puțin în primii 10 ani din viață contextul nu îl creezi. Îți este dictat de părinți, frați, surori; cei cu care intri în contact. Însuși mediul în care trăiești te modelează. Reacționezi în baza personalității  pe care unii spun ca o dictează alinierea planetelor la momentul nașterii. Înveți cât iți permite inteligența
Apoi vine vremea sa acționezi. Confruntat cu cea mai simpla decizie crezi ca alegi pasul următor...

Pseudo-matematică:
         personalitate+ inteligență+contextul formator= eu
         eu+dilemă=decizie
deci:
         decizie= (personalitate+inteligență+contextul formator)+dilemă
Dacă a implică b și b implică c, atunci a implică c
Dacă nu ai nimic de spus când vine vorba de a, atunci c sigur nu depinde de tine.

P.S.
Această frântură de text face parte din contextul formator. Nu alegi dacă îl găsești sau nu. El te caută, el te schimbă (mai mult sau mai puțin), și pe în funcție de ecoului pe care il crează îți vei baza următoarea decizie:p

Chemare


Cum să chemi în întuneric pe cel ce a văzut lumina?
Dar cum arăți lumina celui ce a văzut doar intuneric?